Când educația formează sufletele: 150 de meniuri calde oferite de liceenii de la “Varlaam Mitropolitul” pentru cei aflați în nevoie

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Educația nu înseamnă doar acumulare de informații, ci și formarea sufletului. Liceenii au ocazia să descopere acest adevăr prin opționalul „Cultivarea sufletului”, un program care îi invită să privească dincolo de ei înșiși și să se implice activ în viața comunității. În cadrul acestui opțional, tinerii abordează teme esențiale precum empatia, responsabilitatea și grija față de aproapele, valori care sunt puse în practică prin activități concrete, gândite și construite pas cu pas.

Zilele trecute, elevii claselor a IX-a, coordonați de părintele Cosmin Brînză, au dus la bun sfârșit o inițiativă dedicată persoanelor aflate în dificultate. Acțiunea a fost precedată de o perioadă de pregătire, în care elevii au lucrat organizat, împărțindu-și rolurile și responsabilitățile: unii s-au ocupat de pregătirea pachetelor umanitare, alții au învățat și s-au implicat în strângerea de fonduri, iar o altă echipă s-a ocupat de comunicare și promovare.

Miercuri, toate aceste eforturi s-au unit într-o acțiune comună, desfășurată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, unde tinerii au oferit 150 de meniuri calde, alături de pachete umanitare, ceai și apă celor care aveau nevoie de sprijin.
Meniurile au fost pregătite cu sprijinul Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” iar întreaga experiență a fost gândită ca un parcurs educativ complet, prin care elevii să înțeleagă ce presupune implicarea reală într-o acțiune caritabilă. Sub coordonarea părintelui Cosmin Brînză, aceștia au avut ocazia să se implice așa cum o fac, zi de zi, voluntarii de la Fiideajutor.ro, care desfășoară constant activități în sprijinul comunității.

Felicitări tuturor!

Informație oficială publicată de Școala Varlaam Mitropolitul Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Related posts

Liceul UCECOM Iaşi organizează CURS DE IGIENĂ

Terapii regenerative moderne pentru repararea și întinerirea pielii, la Fundația Medicală Providența

Trei victorii, pentru sportivii ieșeni, în patru meciuri la Campionatele Naționale juvenile de baschet