Elevii din Popricani au vizitat Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Poeziei

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

În cadrul proiectului „Caravana Muzeelor”, elevii Școlii Gimnaziale Popricani, împreună cu cadrele didactice, au fost implicați într-o activitate educativ-culturală organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI), în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Activitatea le-a oferit elevilor oportunitatea de a vizita două spații culturale deosebite: Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Poeziei.

Prin această experiență educativă, copiii au avut ocazia să facă o incursiune în trecut, descoperind aspecte ale vieții cotidiene din perioada comunistă, precum și importanța poeziei ca mijloc de exprimare artistică și libertate spirituală. Proiectul a reprezentat o experiență valoroasă, contribuind la apropierea elevilor de patrimoniul cultural și la dezvoltarea interesului pentru cultură și cunoaștere.

Informație oficială publicată de ADI ZONA METROPOLITANĂ IAȘI

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Related posts

Elevii Școlii “Ion Ghica” din Iași au participat la o excursie educativ-recreativă la „Dumbrava Minunată”

Modificări în programul de transport public metropolitan Iași

Majorat eco-educațional pentru Colegiul Tehnic “Ioan C. Ștefănescu” din Iași