Elevii Școlii Varlaam au adus bucurii de Crăciun copiilor din Parohia Șendreni

Empatia, dragostea față de aproape, generozitatea și spiritul de dăruire sunt valori fundamentale cultivate în cadrul opționalului „Cultivarea Sufletului”. La nivelul claselor a XI-a, opționalul este coordonat de Pr. Mădălin Gâlcă, care îi încurajează pe elevi să transforme aceste valori în fapte concrete, prin implicare activă în viața comunității.

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

În acest context s-a desfășurat proiectul „Dăruiește un zâmbet de Crăciun”, inițiat de elevii claselor a XI-a, cu scopul de a aduce bucurie copiilor din mediul rural. Astfel, în data de 18 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Șendreni, 10 elevi de liceu au oferit daruri și donații pentru peste 50 de copii.

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Activitatea a inclus un atelier creativ, în cadrul căruia copiii au împodobit bradul cu globuri realizate de ei, au lucrat la un tablou cu tematică de Crăciun, iar la final au primit daruri și s-au bucurat de o gustare dulce. Întreaga acțiune a creat o atmosferă de sărbătoare, apropiere și comuniune, subliniind importanța dăruirii și a implicării față de aproape.

Informație oficială publicată de Școala Varlaam Mitropolitul din Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Related posts

Spitalul de Neurochirurgie Iași, un an al performanței medicale și al investițiilor majore

O dorință îndeplinită de elevii Liceului Sportiv Iași: scrisoarea 40 a micuței Lavinia către Moș Crăciun

Elevii Colegiului “Sadoveanu” din Pașcani l-au colindat pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan