O prezență care „arde” ecranele, dar care dă frisoane Ministerului Justiției! Ana Claudia Țapardel, femeia care conduce Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) cu rang de secretar de stat, este pe punctul de a declanșa un scandal de proporții. În timp ce Ministerul Justiției cere sobrietate, paginile de socializare ale șefei de la ANC abundă în exhibiții senzuale care par desprinse mai degrabă din oferta industriei de divertisment pentru adulți.
Afaceri personale sub nasul Ministrului Justiției?
Dar, în spatele exhibițiilor de pe rețelele sociale, ticăie o bombă cu ceas. Ana Claudia Țapardel este cercetată, potrivit surselor paginadeiasi.ro, de Agenția Națională de Integritate (ANI). Motivul? O stare de incompatibilitate care ar face să tremure pe orice demnitar sau funcționar public pentru că rezultatul poate fi de ordin penal.
Conform legii, orice persoană din conducerea ANC nu are voie să conducă afaceri private sau ONG-uri. Cu toate acestea, documentele pe care ea însăși le-a semnat, mai exact declarația sa de interese (vezi foto mai jos), arată că Țapardel este asociat unic și administrator la firma CT EU Communication and Management Affairs SRL, precum și președinte la Asociația Femeilor din Transport și Turism.
Întrebarea care se ridică este cât se poate de legitimă: Cum poate un demnitar care decide cine primește cetățenia română să fie, în același timp, și patroană de firmă, încălcând flagrant prevederile legale?
E nevoie de o „divă” senzuală la vârful Ministerului Justiției?
Dacă problemele cu ANI sunt strict de ordin juridic, cele de imagine par de-a dreptul șocante pentru un oficial de rangul ei. Fost europarlamentar și actual președinte interimar al unei autorități cheie din subordinea Ministerului Justiției, Ana Claudia Țapardel nu se sfiește să posteze imagini care ridică mari semne de întrebare asupra impactului pe care le au și percepției publice:
- Costumații sumare mulate pe corp, selfie-uri și ipostaze provocatoare în imprimeuri leopard
- Mesaje despre „breath” și „grace” amestecate cu cadre care pot duce cu gândul la reclamă personală pentru aspect fizic fără scop precizat explicit.
Este aceasta imaginea pe care România vrea să o proiecteze în fața celor care solicită cetățenia română? Poate un înalt demnitar, care ar trebui să dovedească autoritate și seriozitate, să se transforme, după orele de program, într-o „divă” a rețelelor sociale care mizează pe senzualitatea personală?
Întrebări legitime pentru Ministerul Justiției
Publicul din România, dar și din Europa, are dreptul să știe dacă această conduită și acest comportament sunt compatibile cu funcția de secretar de stat și de demnitar în Ministerul Justiției care dirijează o autoritate special constituită pentru acordarea cetățeniei române:
- Este moral ca un șef de instituție din subordinea Justiției să afișeze un comportament de „influencer” axat pe expunere corporală?
- Când va tranșa ANI conflictul de interese în care se află exhibiționista șefă de la ANC?
- Mai există prestigiu instituțional în România sau funcțiile de stat au devenit doar trambuline și accesorii pentru exhibiții personale pe rețelele de socializare?
Până la un răspuns oficial sau până la o măsură fermă, Ana Claudia Țapardel rămâne într-o funcție de demnitate publică, făcând șpagatul între deciziile privind acordarea cetățeniei în numele statului român și ipostazele senzuale și controversate cu care se afișează pe internet. Rămâne de văzut cât timp această acrobație va supraviețui rigorilor legii și moralei publice.
Sursa foto: Instagram – Claudia Tapardel, Facebook – Ana Claudia Tapardel
O investigație realizată de Paginadeiasi.ro