Investiții record la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași

🛠️ Investițiile la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași continuă în ritm alert!
O primă investiție, realizată din fonduri europene, vizează reabilitarea a două corpuri ale școlii: atelierele aferente clădirilor C5 și C7

🪚 În paralel, au fost achiziționate și dotările aferente: mobilier și echipamente necesare desfășurării activităților școlare

📅 Investițiile la cele două ateliere vor fi finalizate până la începerea anului școlar 2025 – 2026!

💰 În total vor fi investite în corpurile C5 și C7 peste 8,8 milioane lei

🥘 Cel de-al doilea proiect se referă la consolidarea seismică a cantinei Colegiului, precum și modernizarea și eficientizarea energetică, finanțate prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”.

📅 Contractul a fost semnat de către primarul Mihai Chirica în aprilie 2025 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

💰 Valoarea investițiilor la acest obiectiv se ridică la circa 24 milioane lei

🎤 „Educația are nevoie nu doar de profesori valoroși, ci și de spații sigure și moderne pentru elevi. Prin aceste investiții fără precedent, Iașul devine un model de bune practici în atragerea fondurilor pentru infrastructura școlară”, a declarat primarul Mihai ChiriInvestiții record la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași

🛠️ Investițiile la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași continuă în ritm alert!
O primă investiție, realizată din fonduri europene, vizează reabilitarea a două corpuri ale școlii: atelierele aferente clădirilor C5 și C7

🪚 În paralel, au fost achiziționate și dotările aferente: mobilier și echipamente necesare desfășurării activităților școlare

📅 Investițiile la cele două ateliere vor fi finalizate până la începerea anului școlar 2025 – 2026!

💰 În total vor fi investite în corpurile C5 și C7 peste 8,8 milioane lei

🥘 Cel de-al doilea proiect se referă la consolidarea seismică a cantinei Colegiului, precum și modernizarea și eficientizarea energetică, finanțate prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”.

📅 Contractul a fost semnat de către primarul Mihai Chirica în aprilie 2025 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

💰 Valoarea investițiilor la acest obiectiv se ridică la circa 24 milioane lei

🎤 „Educația are nevoie nu doar de profesori valoroși, ci și de spații sigure și moderne pentru elevi. Prin aceste investiții fără precedent, Iașul devine un model de bune practici în atragerea fondurilor pentru infrastructura școlară”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Sursa : Primăria Iași

Related posts

Mai sunt doar #12zile pentru a solicita tichetul de energie în valoare de 50 de lei pentru facturile din iulie și august 2025

În spatele unui avatar poate fi oricine. Un copil informat este un copil mai protejat

Ai grijă de rețeaua de canalizare!