Ministrul Rafila: Spitalele regionale de urgență de la Iași și Cluj vor fi cele mai avansate din România

S-au semnat contractele pentru construirea celor două unități medicale.

Spitalele regionale de urgenţă de la Iași și Cluj vor fi cele mai avansate din România şi, probabil, și din Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu ocazia semnării contractelor pentru construirea celor două unităţi medicale.

Precizările au fost făcute în cadrul ceremoniei de semnare a declanşării fazei întâi pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi şi a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, eveniment desfăşurat la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu.

Sursa: Agerpres

Related posts

Recomandări pentru controlul glicemiei – atelier de nutriţie la Spitalul Providența din Iași

Județul Iași participă la Târgul de Turism al României 2026, la ROMEXPO, pentru a-și relansa promovarea prin Organizația de Management a Destinației și a atrage turiștii din întreaga țară

Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027