Substația de Ambulanță Vlădeni a devenit funcțională

A fost inaugurat noul sediu al substației de ambulanță Vlădeni, o investiție realizată de Primăria Comunei Vlădeni, menită să îmbunătățească infrastructura medicală și capacitatea de intervenție în zona de nord a județului.

La eveniment au participat prefectul județului Iași, Dolachi-Pelin Constantin, vicepreședintele Consiliul Județean Iași, Sorin Afloarei, precum și primarul comunei Vlădeni, Iulian Iustin Burdea.

Substația Serviciului Județean de Ambulanță Iași este dotată cu două ambulanțe și va deservi comunelor din această zonă, inclusiv cele aproximativ 20 de sate arondate. Noua bază operațională va contribui la reducerea timpilor de intervenție și la creșterea siguranței pentru cetățeni.

Instituția Prefectului județului Iași susține consolidarea serviciilor publice esențiale și colaborarea dintre autoritățile locale și județene pentru dezvoltarea comunităților din mediul rural.

Informație oficială publicată de Prefectura Județului Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Related posts

Capcane emoționale online, la început de primăvară

Teatrul Național din Iași, nominalizat de juriul “Destinația Anului 2026” la categoria “Emblemă a turismului cultural”

A început Luna pentru viață: peste 700 de activități și 22 de marșuri organizate în luna martie în Arhiepiscopia Iașilor