Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.
”Ce e rău și ce e bine
tu te-ntreabă și socoate”
Au fost trei zile importante cu întâlniri cu cetățenii, cu informări, interpelări și discuții pe temele anunțate și altele care s-au dovedit de interes comun.
Am constatat, între cetățeni, îngrijorare și o stare de nemulțumire generată de mai multe probleme reale în contextul măsurilor de austeritate între care remarc:
– creșterea nivelului taxelor pe proprietăți: construcții, mașini, terenuri;
– starea greu practicabilă a drumurilor pe care anul trecut s-au efectuat lucrări în cadrul proiectului de canalizare;
– prețul mare pentru serviciul de salubritate și modul defectuos în care sunt colectate deșeurile;
– sincope ale sistemului de iluminat stradal;
– intervențiile insuficiente și ineficiente cu material antiderapant pentru întreținerea drumurilor etc.
Din partea administrației au fost prezentate pe de o parte oportunitățile de dezvoltare dar și dificultățile și limitările bugetare și temerile cu privire la susținerea proiectelor de investiții în condițiile în care se anunță alocări diminuate de la nivel central.
Au fost întrebări, între care multe cu sens:
– dacă plătim taxe mai mari, banii rămân la comună? vom avea implicit servicii publice mai bune?
– de ce statul alocă bani Ucrainei?
– de ce s-au anulat alegerile?
– ce ne trebuie canalizare? vrem drumuri asfaltate!
– să aducă / să nu mai aducă statul ajutoare!
Cum se spune, ”uneori viața bate filmul”:
între participanți am remarcat o persoană cu vârsta de 95 de ani care după ce a participat la slujba religioasă a rămas la discuțiile menționate și către finalul întâlnirii a avut un mesaj pentru cei prezenți, dorindu-ne sănătate, putere de muncă, credință și speranță.
A plecat dintre noi spunând ”de-acum merg acasă să mă rog pentru pace în lume și să nu uitați de croitoreasa de la Iepureni care a vrut să mulțumească pe toată lumea drept pentru care a înnebunit!”
Informație oficială publicată de Primăria Comunei Românești
Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.