Aeroportul Iași continuă demersurile pentru creșterea conectivității

Extinderea rețelei de zboruri directe și creșterea numărului de pasageri rămân obiectivele majore ale echipei IASI Airport.

După vizita delegatiei Turkish Airlines, Aeroportul Iasi a primit vizita oficială a conducerii Wizz Air. Prezența liderilor companiei low-cost la Iași, ca parte a turului anual al bazelor operaționale din Europa, reafirmă importanța strategică a regiunii în rețeaua de transport aerian.

           

S-a discutat, în principal, despre situația actuală a bazei Wizz Air de la Iași, care momentan acoperă 75% din rutele deservite, optimizarea rețelei de zboruri și perspectivele solide de dezvoltare.
„Întâlnirea a fost una constructivă și confirmă că perspectivele de a crește rețeaua de rute rămân deschise. Continuăm discuțiile susținute pentru a crește competitivitatea Aeroportului Iasi și pentru a consolida parteneriatul nostru de peste 10 ani cu operatorul low-cost, un parteneriat ce poziționează orașul nostru ca un hub strategic pentru întreaga regiune. În momentul de față, baza Wizz Air din Iași operează cu trei aeronave, însă facem toate eforturile necesare pentru a o recupera pe cea de-a patra. Este important de precizat că reajustarea flotei companiei aeriene și operarea zborurilor după programul de iarnă au la bază criterii strict economice. Practic, vorbim despre o reașezare a pieței naționale care nu vizează doar Iașul.”, a spus Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași.
     

„Deși contextul economic e mai puțin favorabil în această perioadă, noua noastră infrastructură și investițiile deja anunțate ne vor crește considerabil atractivitatea în fața partenerilor aerieni. Suntem optimiști că, prin aceste atuuri, le vom oferi călătorilor servicii de cea mai înaltă calitate și oportunități extinse de a zbura oriunde în lume.” a adăugat Romeo Vatră.

AEROPORTUL IASI – Inspirăm mișcarea ✈️
www.aeroport-iasi.ro

Related posts

Apavital anunță o nouă organizare a citirii contoarelor

„Luceafărul” lui Eminescu, reinterpretat prin dans și teatru la Cinema Victoria: Bebe Cotimanis dă glas versurilor nemuritoare

119 – un număr care poate schimba destine