Ambasadorul Republicii Elene în România a vizitat Universitatea „Cuza”

Excelența Sa Doamna Evangelia GRAMMATIKA, noul Ambasador al Republicii Elene la București, a efectuat, joi, 22 februarie 2024, o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC. La întâlnire au mai participat prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, Nikolaos VLAHAKIS, ministru-plenipotențiar pentru Diplomația Publică al Ambasadei Republicii Elene în România, Dragoș Gabriel ZISOPOL, președinte al Uniunii Elene din România și Eleni KAMPAKAKI, lector de limbă neogreacă la UAIC.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre buna colaborare dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și instituțiile de învățământ superior partenere din Grecia, care a început în 1993, prin acordul semnat cu Universitatea „Aristotel” din Salonic. În prezent, UAIC are încheiate acorduri cu 19 universități din Grecia. În perioada 2010 – 2023, studenții, cadrele didactice și cercetătorii UAIC au efectuat 1746 de vizite la instituții de învățământ superior din Grecia, unde au derulat stagii de studiu, predare, formare, cercetare sau au participat la diferite evenimente științifice. În același interval, cercetătorii UAIC au publicat 565 de lucrări științifice elaborate în comun cu parteneri greci (conform Web of Science).

Pe parcursul discuțiilor, prof. univ. dr. Tudorel TOADER și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat de Ambasada Republicii Elene la București în demersul de a extinde relațiile de cooperare cu instituții academice din Grecia. De asemenea, Rectorul UAIC a evidențiat activitatea lectoratului de neogreacă, care funcționează în cadrul Facultății de Litere a UAIC încă din martie 2005, în baza Programului de Colaborare Culturală între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene. Lectoratul oferă studenților Universității cursuri facultative de limbă neogreacă, susținute în prezent de lectorul Eleni KAMPAKAKI. Excelența Sa Doamna Evangelia GRAMMATIKA a afirmat că Ambasada Greciei va continua să sprijine materializarea de noi colaborări educaționale și științifice între universitățile din Grecia și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Excelența Sa Doamna Evangelia GRAMMATIKA, Ambasadorul Republicii Elene la București, este cel de-al 36-lea ambasador care vizitează Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada 2016 – 2024. În acest interval, UAIC a primit vizite oficiale din partea ambasadelor unor țări precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Franța, Italia, Elveția, Norvegia, Israel, Japonia, Coreea, India sau Africa de Sud.

 

sursa: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Related posts

Stagii de practică în Italia pentru elevii Liceului Miroslava

Specializări și număr de locuri în învățământul liceal

Oferta educațională (Video), Liceul Tehnologic Agricol ˶OLGA STURDZA ̋ Miroslava