Două grădinițe, din Iași, cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite

🧒 Două grădinițe cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite cu fonduri prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase”. Două proiecte de hotărâre privitoare la indicatorii tehnico – economici aferenți celor două investiții vor fi discutate și votate în ședința Consiliului Local de vineri, 29 august 2025.

🏫 Este vorba, mai întâi, de Corpurile C1 (Tronsoanele 1 și 2) și C2 (Tronsonul 3) ale Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 11 din strada Țuțora nr. 3, din structura organizatorică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 12. Clădirile, cu o suprafață desfășurată de 765 de metri pătrați, au fost construite în 1967. Activitatea personalului didactic și a celor 60 de preșcolari a fost relocată în urmă cu trei ani, după ce expertizele au demonstrat faptul că imobilele nu sunt sigure.

ℹ️ Valoarea investiției este de 11.725.766,74 lei.

🏫 Cel de-al doilea proiect vizează demolarea și reconstruirea Grădiniței cu Program Normal nr. 23, care face parte din structura organizatorică a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”. Grădiniţa are sediul pe şos. Arcu nr. 48, într-o clădire construită în anul 1929. Suprafața desfășurată a clădirii înainte de intervenții este de 510 metri pătrați. Grădinița avea 106 utilizatori, din care 96 de copii.

ℹ️ Valoarea investiției este de 7.813.907,08 lei.

👩🏫 Prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase” sunt finanțate lucrările de consolidare și refuncționalizare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Pedagogic (Corp C1 – Liceu, vechi din 1891, și Corp C2 – Cantină). Aceste lucrări beneficiază de o finanțare de 162.561.321,47 lei – cea mai mare din țară! – prin programul menționat.

🏗️ De asemenea, pe 24 aprilie 2025 primarul Mihai Chirica și ministrul Dezvoltări, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au semnat contractul de finanțare, prin Programul Naţional de Investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase”, a lucrărilor de consolidare, reabilitare și modernizare a cantinei Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. Bugetul total alacestui proiect este de 25.921.581,15 lei.

🚧 Prin același program municipalitatea ieșeană poate obține finanțare pentru consolidarea, reabilitarea și eficientizarea energetică altor trei clădiri ale Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”:
– Corp C19 – Școala nr. 29 – 1.057.253,18 lei,
– Corp C18 – Capela – 1.066.116,24 lei,
– Corp C16 – Casa Agronomului – 2.087.852,91 lei.

🎨 De asemenea, Primăria face demersuri pentru a obține finanțare prin această sursă pentru consolidarea, reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului Matei Millo al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, investiția fiind estimată la 13.447.590,24 lei.

🧒 Totodată, prin Programul „Școli sigure și sănătoase”, Primăria Municipiului Iași poate obține finanțare pentru demolarea clădirilor vechi, cu risc seismic major, și construirea unor imobile noi pentru Corpul A al Grădiniţei cu Program Normal nr. 21 din structura Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun”, proiectul având o valoare de 6.904.925,16 lei

Related posts

Un copil nu stă în calea visurilor sau a carierei

Imagini de la lucrările de asfaltare din zona nodului turbion de la Pașcani, la joncțiunea autostrăzilor A7 și A8

Vezi cum avansează lucrările pe șantierul podului peste Prut de la Ungheni