Iată că astăzi putem vorbi despre un nou pas concret și important pentru dezvoltarea Aeroportului Iași și a infrastructurii din jurul său.
Guvernul României a aprobat, în ultima sa ședință Hotărârea (publicată aseară în Monitorul Oficial) privind transferul unui imobil din domeniul public al statului (aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Unitatea Specială de Aviație Iași) în domeniul public al județului Iași – Consiliul Județean Iași.
👉 Este vorba despre terenul de aproximativ 83.000 mp din zona Moara de Vânt, un activ esențial pentru extinderea Aeroportului Iași pe zona de vest.
Această decizie finalizează un demers început de Consiliul Județean Iași încă din 2024, prin care:
✔ s-a solicitat oficial Guvernului transferul terenului și propunerea de a ceda către Inspectoratul General de Aviație un teren similar,
✔ s-a declarat interesul public județean pentru acest obiectiv
✔ la finalul anului trecut a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care a fost acceptat terenul propus la schimb de către Consiliul Județean.
De ce este important?
📌 Permite extinderea infrastructurii aeroportuare spre sud și vest
📌 Creează premise pentru dezvoltarea zonei de noi infrastructuri specifice aeriene, zone de parcare sau alte facilități economice conexe,
📌 Asigură terenul necesar pentru realizarea unui nou acces rutier către Aeroport, proiect gestionat de Municipiul Iași și căruia i se va pune la dispoziție acum terenul necesar pentru a asigura culoarul necesar.
Informație oficială publicată de Vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Marius Dangă
Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.