Iașul – spațiu de modelare a viitorului. Foster + Partners aduce la Palatul Culturii viziunea orașului de mâine

La Palatul Culturii din Iași a avut loc vernisajul expoziției „Future Proof” by Foster + Partners, un eveniment care aduce în prim-plan unele dintre cele mai relevante direcții din arhitectura și urbanismul contemporan.

Expoziția, realizată cu sprijinul #IULIUS și găzduită de Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”, reunește machete, modele 3D și concepte care au stat la baza unor proiecte emblematice la nivel global. Publicul are ocazia să exploreze viziunea Foster + Partners asupra dezvoltării urbane, construită în jurul sustenabilității, inovației și adaptării la nevoile comunităților.

La vernisaj au fost prezenți și Maximilian și Daniel Zielinski, Senior Partners ai biroului de arhitectură Foster + Partners, care au oferit o perspectivă directă asupra modului în care sunt gândite marile proiecte urbane ale prezentului.

Expoziția poate fi vizitată până pe 3 mai și face parte din seria de evenimente dedicate TILIA – Summitul Orașelor, inițiativă care va aduce la Iași, pe 23 și 24 aprilie, discuții aplicate despre dezvoltarea orașelor din #România.

Astfel de evenimente contribuie la consolidarea rolului Iașului ca spațiu de dialog și reflecție asupra modului în care construim comunități mai bine adaptate viitorului.

Informație oficială publicată de Prefectura Județului Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Related posts

Veolia România continuă Olimpiada de Biodiversitate „Natura dintre Ape”, la nivel național

Liceul UCECOM Iași te califică în meseria de agent DDD

Paște Fericit! Hristos a înviat!