La Holboca au fost instalate șase containere pentru haine/textile uzate

Primele containere pentru hainele și textilele uzate, de mici dimensiuni, au fost instalate în
comună.

Ne aliniem astfel la noile norme europene privind gestionarea responsabilă a deșeurilor textile,
care necesită colectare separată față de gunoiul menajer, pentru a facilita reciclarea lor.

Împreună, diminuăm impactul asupra mediului prin reducerea cantității de deșeuri generate.

Ce depozităm și ce nu în aceste containere?

DA:
+ îmbrăcăminte
+ încălțăminte
+ căciuli
+ mănuși
+ șosete
+ prosoape
+ fețe de masă textile
+ pături
+ lenjerii de pat

NU:
– saltele
– covoare
– alte articole de uz casnic decât cele textile menționate în rubrica DA

ATENȚIE! Pentru a ne asigura că toată lumea respectă aceste reguli, containerele sunt
monitorizate video.

Depozitarea în aceste containere a deșeurilor de alt tip decât textil (cum ar fi: menajer, vegetal,
reciclabil – hârtie, plastic, metal, sticlă sau de oricare altă natură) este strict interzisă și se
sancționează cu amendă.

Avem deocamdată 6 containere pentru colectarea deșeurilor textile, amplasate în zone intens
circulate din comună și în care dispunem de infrastructura necesară pentru supraveghere video:

  • Intersecție Holboca – Orzeni – Rusenii Vechi (fostul iarmaroc)
  • Școala Veche Holboca – Corp B
  • Primărie/ Magazin 2 Pași, lângă EasyBox
  • Biserica “Sf. Ilie” Dancu (în curtea bisericii)
  • Parcare Magazin 2 Pași Dancu (La Ursu)
  • Piața Dancu

Primăria Holboca vă mulțumește pentru înțelegere. Împreună, gospodărindu-ne responsabil, avem mai multă grijă de
mediul în care trăim.

sursa: Primăria Comunei Holboca

Related posts

Imagini de la lucrările de asfaltare din zona nodului turbion de la Pașcani, la joncțiunea autostrăzilor A7 și A8

Vezi cum avansează lucrările pe șantierul podului peste Prut de la Ungheni

DSVSA Iași anunță restricții dure: Mișcarea ovinelor și caprinelor, suspendată la nivel național din cauza pestei micilor rumegătoare