Săptămâna Protecției Civile – calendarul activităților

În acest an, la data de 28 februarie, sărbătorim 91 de ani de Protecție Civilă în România, la data de 1 martie, omagiem Ziua Internațională a Protecției Civile și în data de 4 martie, comemorăm victimele cutremurului de la 4 martie 1977.

Pentru marcarea acestor evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași organizează, la nivelul județului, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. Astfel, cei interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

  • „ZILELE PORȚILOR DESCHISE”– subunitățile de pompieri își deschid porțile, pentru toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul misiunilor acestora.

LOCAȚIE: sediul inspectoratului/sediile subunităților de intervenție

PERIOADĂ: 26 februarie – 04 martie

Cu această ocazie, participanții vor vedea tehnica utilizată de salvatori în misiunile operative și, totodată, vor fi instruiți privind prevenirea și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.

  • CAMPANIA NAȚIONALĂ DE INFORMARE PREVENTIVĂ PE DIFERITE SITUAȚII DE URGENȚĂ LA NIVELUL UAT – activitate la care sunt angrenate toate serviciile voluntare pentru situații de urgență de la nivelul unităților administrativ teritoriale (UAT) de la nivelul județului Iași.

LOCAȚIE: la nivelul UAT

PERIOADĂ: 26 februarie – 03 martie

Cu această ocazie, componenta preventivă de la nivelul serviciului voluntar pentru situații de urgență va fi angrenată în distribuirea de materiale informative și, totodată, vor fi reamintite măsurile și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență cetățenilor (cu tematica: incendiul la gospodării, arderi de vegetație uscată etc.).

Serviciile voluntare pentru situații de urgență vor desfășura exerciții demonstrative de stingerea a incendiilor.

  • TEHNICI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR/MODUL DE COMPORTARE ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ:

Cu această ocazie, salvatorii ieșeni vor prezenta aplicarea diferitelor tehnici și manevre de prim ajutor cu și fără echipamente, executarea tehnicilor și manevrelor de prim ajutor calificat în situații cu una sau mai multe victime sau în cazul altor persoane aflate în pericol din cauza unor îmbolnăviri acute, cât și modul de comportare în diferite situații de urgență. De asemenea, vor avea loc exerciții de evacuare la unități de învățământ din municipiile Iași și Pașcani, orașele Târgu Frumos și Hârlău.

LOCAȚIE: la sediile școlilor/liceelor

PERIOADĂ: 26 februarie – 01 martie, 04 martie

  • EXERCIȚIUL NAȚIONAL DE ALARMARE PUBLICĂ ”MIERCUREA SIRENELOR” – activitate care se desfășoară la nivelul unităților administrativ teritoriale (UAT) de la nivelul județului Iași, cu scopul verificării și transmiterii către cetățeni, a mesajelor de alarmare publică, cât și a unor mesaje vocale în vederea prevenirii si antrenării acestora din timp cu scopul de a preîntâmpina panica, de a cunoaște semnificația semnalelor și  a măsurilor care trebuie adoptate în situația manifestării unor factori de risc.

LOCAȚIE: la nivelul UAT

PERIOADĂ: 28 februarie, ora 10:00

  • EXERCIȚII DEMONSTRATIVE – cu forțe și mijloace în teren privind gestionarea unor situații de urgență cu efecte complementare – avarii și utilități existente, accident chimic, căutarea și salvarea persoanelor din diferite medii ostile vieții etc.

LOCAȚIE:Poligonul pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenție în situații de urgență.

DATA: 29 februarie – municipiul Iași

  • „DONĂM PENTRU A SUSȚINE VIEȚI!”– campanie de donare de sânge, la care se vor ralia polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, militari din cadrul Bg.15Mc.

LOCAȚIE: Centrul de Transfuzii Sanguine Iași

PERIOADĂ: 01 martie

  • EXPOZIȚIE DE TEHNICĂ ȘI ECHIPAMENTE DE INTERVENȚIE

LOCAȚIE: Esplanada PALAS MALL din municipiul Iași,

DATA: 02 – 03 martie, în intervalul orar 10.00 – 18.00

  • Prezentarea tehnicii de intervenție a inspectoratului.
  • Expoziția tehnicii și echipamentelor de intervenție și prezentarea altor detalii privind activitățile salvatorilor ieșeni în cadrul punctului de informare preventivă, inclusiv promovarea profesiei de salvator și a activității de voluntariat.
  • LECȚII DE PRIM AJUTOR

Învață să acorzi primul ajutor pentru viața de zi cu zi! Personal medical, paramedicii și voluntarii SMURD vor demonstra modul de administrare a manevrelor salvatoare. Organizarea de instruiri a populației în cadrul proiectului ”Maratonul resuscitării”și a altor detalii privind activitățile salvatorilor ieșeni.

LOCAȚIE: PALAS Mall (interior), municipiul Iași,

DATA: 02 martie, interval orar 10.00-18.00

  • ZIUA EDUCAȚIEI PREVENTIVE ÎN LĂCAȘURILE DE CULT

Activități de informare preventivă cu sprijinul personalului clerical la obiective de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase.

  • LOCAȚIE: Unități parohiale, județul Iași,
  • DATA: 03 martie

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :

Related posts

Prima proiecție video pe fațada BCU Iași

Start pentru depunerea de proiecte cu finanțare nerambursabilă pe 2024

Modernizarea legăturii rutiere Iași-Botoșani, aproape de final