În perioada 25 martie – 5 aprilie, 14 de elevi de la specializarea Tehnician în activități economice, alături de patru profesori de la Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” din Miroslava realizează stagiul de pregătire practică în Vercelli, Italia în parteneriat cu organizația gazdă Cerseo.
Pe perioada primei săptămâni, elevii de clasa a XI-a au avut oportunitatea de a se angaja în mai multe activități, concentrându-se pe identificarea producătorilor locali de orez, cafea și alune, explorând softuri contabile și de monitorizarea trasabilității alimentelor, precum și conceperea ideilor de afaceri inovatoare.
Prin intermediul întâlnirilor directe cu producătorii locali, elevii au învățat nu numai despre procesele de producție, ci și despre tradițiile și cultura care stau la baza economiei regiunii Vercelli. De asemenea, ei au avut ocazia de a explora tehnologiile moderne în domeniul trasabilității alimentelor din cadrul marilor rețele comericale și de a înțelege modul în care acestea pot influența economia.
Un alt aspect important a fost conceperea ideilor de afaceri inovatoare. Lucrând în echipe, elevii au dezvoltat planuri de afaceri pe diverse teme. Acest exercițiu nu numai că a dezvoltat abilitățile antreprenoriale ale elevilor, dar i-a și încurajat să gândească creativ și strategic.