Acasă Deschidere A fost eliminată obligativitatea cazierului judiciar pentru obținerea permisului de conducere

A fost eliminată obligativitatea cazierului judiciar pentru obținerea permisului de conducere

Autor: Oficial

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță eliminarea obligativității prezentării certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru permise de conducere

Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV) nu vor mai solicita prezentarea certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru operațiunile specifice obținerii permisului de conducere.

Pentru simplificarea procedurilor și reducerea timpului de soluționare, verificarea situației juridice a persoanei se realizează direct la ghișeu, de către SPCRPCIV, pe baza consimțământului exprimat de solicitant.

Astfel, nu mai este necesară prezentarea de către orice persoană a cazierului judiciar, indiferent dacă acesta este obținut fizic sau online.
Această măsură permite procesarea imediată a cererilor și elimină demersurile suplimentare din partea persoanei, precum solicitarea prealabilă a cazierului sau transmiterea lui prin alte canale.

În perioada următoare, vor fi implementate măsuri suplimentare de digitalizare și optimizare a fluxurilor, cu scopul de a face interacțiunea cu serviciile publice comunitare mai rapidă, mai simplă și mai accesibilă.

Informație oficială publicată de Prefectura Județului Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Te-ar putea interesa și