Acasă Administrație DSVSA Iași anunță restricții dure: Mișcarea ovinelor și caprinelor, suspendată la nivel național din cauza pestei micilor rumegătoare

DSVSA Iași anunță restricții dure: Mișcarea ovinelor și caprinelor, suspendată la nivel național din cauza pestei micilor rumegătoare

Restricțiile se impun până pe 7 august

Autor: Oficial

📢 INFORMARE IMPORTANTĂ

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași informează crescătorii de ovine și caprine, operatorii economici din domeniu, autoritățile administrației publice locale și cetățenii că, în urma Hotărârii adoptate de Centrul Local de Combatere a Bolilor Iași în data de 13 iulie 2026, prin care se pune în aplicare Decizia nr. 1 a Comitetului Național pentru Combaterea Bolilor, au fost dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea și limitarea răspândirii Pestei Micilor Rumegătoare (PMR).

🔴 Începând cu data de 07 iulie 2026, pentru o perioadă de 30 de zile:

✅ Se suspendă toate mișcările de ovine și caprine pe teritoriul României, indiferent de destinație.

📌 Excepții: la solicitarea scrisă a proprietarului și cu aprobarea DSVSA competentă teritorial, sunt permise doar:
• transportul animalelor din exploatații către abatoare;
• transportul animalelor din centrele de colectare către abatoare.

Totodată, au fost dispuse următoarele măsuri:

🔸 este interzis transportul ovinelor și caprinelor vii către și dinspre zonele aflate sub restricții sanitare veterinare;

🔸 în zonele de restricții este interzis pășunatul, iar acolo unde această măsură nu poate fi aplicată, este obligatorie evitarea utilizării aceleiași pășuni de către mai multe turme, pentru eliminarea contactului dintre acestea;

🔸 vor fi intensificate acțiunile de depistare și sancționare a transporturilor clandestine, ilegale sau frauduloase de animale vii, în special ovine, caprine și porcine;

🔸 autoritățile administrației publice locale din zonele de restricții au obligația de a asigura soluții pentru neutralizarea cadavrelor de animale provenite din exploatațiile zootehnice;

🔸 împreună cu instituțiile abilitate, vor fi intensificate controalele în trafic pentru depistarea transporturilor ilegale de animale, în contextul evoluției Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) și al Pestei Porcine Africane (PPA).

⚠️ DSVSA Iași solicită tuturor crescătorilor de animale să respecte cu strictețe măsurile dispuse, să nu efectueze mișcări neautorizate de animale și să anunțe de îndată medicul veterinar de liberă practică împuternicit sau DSVSA Iași în cazul apariției unor suspiciuni de boală (febră, secreții nazale și oculare, leziuni bucale, diaree, dificultăți respiratorii sau mortalități neobișnuite).

Protejarea efectivelor de animale și limitarea răspândirii bolii reprezintă o responsabilitate comună. Respectarea acestor măsuri este esențială pentru protejarea sectorului zootehnic și menținerea sănătății animalelor din județul Iași și din întreaga țară.

Informație oficială publicată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Te-ar putea interesa și