Acasă Deschidere Lectură, tradiție și colaborare între generații, la Școala Gimnazială „Axinte Uricariul” din comuna Scânteia, județul Iași

Lectură, tradiție și colaborare între generații, la Școala Gimnazială „Axinte Uricariul” din comuna Scânteia, județul Iași

Autor: Oficial

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Școala Gimnazială „Axinte Uricariul” din comuna Scânteia a organizat evenimentul „Fir de poveste – Șezători literare intergeneraționale”, un proiect educațional realizat cu sprijinul Teach for Romania.

La eveniment, comunitatea locală a fost reprezentată de domnul Primar Mihai Darabană, au participat părinți, cadre didactice și elevi. Activitatea a fost dedicată lecturii, tradiției și colaborării între generații.

Produsele realizate în cadrul atelierelor vor fi direcționate către Asociația LA Timp, pentru a fi oferite copiilor cu dizabilități, promovând astfel solidaritatea și spiritul comunitar care ne caracterizează.

Acest eveniment demonstrează că pilonii esențiali ai unei comunități sunt oamenii și faptele lor!
👏 Felicitări tuturor!

Informație oficială publicată de Primăria Comunei Scânteia

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Te-ar putea interesa și