Anul acesta, s-au împlinit 100 de ani de la primul zbor comercial la IAȘI. Pe 3 noiembrie, compania națională TAROM și Aeroportul Iași transformă o simplă călătorie București – Iași – București într-o poveste vie despre pasiune, performanță și siguranță.
Momentul cu încărcătură simbolică, organizat de TAROM și Federația Română de Canotaj, cu susținerea Aeroportului Iași, se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului și reprezintă o experiență memorabilă pentru cei care vor să ajungă în Iași cu avionul sau din Iași în capitală.

Astfel, dacă îți rezervi bilete pentru aceste două zboruri speciale vei avea ocazia să călătorești la bordul noului Boeing 737 MAX cu nume de legendă, „Ivan Patzaichin”. Aceasta este printre cele mai noi aeronave din flota Tarom. Asta înseamnă tehnologie de top, confort sporit și, înainte de toate, mai multă siguranță pentru fiecare pasager care călătorește către și dinspre Aeroportul Iași.

În plus, pasagerii norocoși îi vor avea alături pe extraordinarii sportivi de la Federația Română de Canotaj – oamenii care ne reprezintă cu mândrie peste hotare și care duc tricolorul pe cele mai înalte trepte ale podiumului vin să zboare alături de tine.
De un secol, Iașul creează conexiuni, scrie destine și aduce oamenii mai aproape. Astăzi, aceste zboruri sunt o punte între trecutul și viitorul aviației.

Locurile sunt limitate, așa că rezervă-ți biletul acum https://tarom.ro/zboruri/din-bucuresti-spre-ias
AEROPORTUL IAȘI – Inspirăm mișcarea!