Acasă Deschidere Vindecare revoluționară: Operații precise în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife

Vindecare revoluționară: Operații precise în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife

Autor: PAGINA DE İAȘİ

La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost salvat de o tumoare cerebrală care îi punea viața în pericol. După ce a ajuns în unitatea de primiri urgențe, medicii au descoperit o tumoare de 4 cm în creierul său, situată într-o zonă extrem de delicată și dificil accesibilă chirurgical.

Echipa de neurochirurgi a decis că intervenția clasică ar fi prea periculoasă, dar speranța nu a fost pierdută. Bărbatul a fost transferat în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife a spitalului, unde a început un tratament inovator. După doar trei ședințe, tumoarea a fost redusă la doar un centimetru, fără a fi necesară o intervenție chirurgicală.

Pentru bărbat, această experiență a fost cu adevărat miraculoasă. El afirmă că viața sa s-a schimbat și se simte ca și cum ar fi prins din nou speranța pentru un viitor sănătos. Mai mult decât atât, investigațiile ulterioare au dezvăluit că tumoarea cerebrală a fost cauzată de o tumoare la plămâni, fapt ce aduce o perspectivă optimistă asupra recuperării complete.
Această poveste incredibilă subliniază eficacitatea și importanța Laboratorului de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife în salvarea vieților. Cu tehnici non-invazive, fără bisturiu și fără durere, acest laborator continuă să ofere speranță și vindecare pacienților aflați în situații critice.

Florin PEȘTERĂU, pacient 46 de ani: “A fost un șoc. Nu mă așteptam. Operația clasică implică foarte multe lucruri. Cu Gamma Knife nu simți, nu te doare, a mers perfect. Aș putea spune că este o minune. Și mie mi s-au dat șanse mici, despre operație, cât de mare era, cum era așezată, dar se poate.”

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași: “Aici vedeți un RMN la prima ședință de iradiere. Vedeți dimensiunea acestei tumori, cu reacțiile creierului din jur, cu tot ce vedeți aici mai închis la culoare. Are aceeași hipodensitate cum îi spunem noi. Este edem cerebral, datorită prezenței tumorii. Și vedem aceeași leziune, după trei ședințe de iradiere, vedeți reducerea ei în dimensiuni, are un cm. Aici vedem niște imagini mărite cu absența efectelor secundare asupra creierului. A dispărut inclusiv edemul.”

Florin PEȘTERĂU, pacient 46 de ani:
“Am avut niște simptome, amețeli. În urma unui RMN s-a constatat că am o tumoare pe creier și am rămas internat.
A fost un șoc. Nu mă așteptam. Mi s-a explicat. Inițial trebuia să fiu operat. Mi s-a explicat ce am, cât de mare este și să începem operația, să facem operație. În condițiile în care eu îmi fac anual, de șapte ani, analizele de sânge care îmi ies foarte bune. Dar nu reiese din analizele de sânge că ai o tumoare undeva.
Aș putea spune că este o minune. Operația clasică implică foarte multe lucruri, cu Gamma Knife nu simți, nu te doare, a mers perfect. Și rezultatul acestor raze, în decursul a câtorva luni, a fost foarte bun. Spunea și domnul doctor foarte, foarte bine. În cazul meu au fost trei ședințe. Era foarte mare și așezată pe partea dreaptă. În cazul meu fiind stângaci, unde partea dreaptă sunt mecanismele vorbirii, a auzului, a văzului, în cazul meu îmi punea viața în pericol o intervenție clasică. A fost mult mai bine cu Gamma Knife, chiar a făcut minuni.
Avem specialiști, avem aparatură. În cazul Gamma Knife poți să o faci și în Austria și în Germania, nu vorbim de ce costuri sunt acolo, cât costă. E o bucurie, este o bucurie. Extraordinar, e o bucurie. Foarte important este ca noi pacienții să fim mental încrezători.
Am mers cu încredere. Am avut încredere că avem specialiști și mi-am făcut planuri să merg în concediu, să merg cu familia. Numai recunoștință că a adus acest aparat, că eu am putut beneficia de acest aparat.
Da, salvăm vieți. Avem specialiști și putem. Putem! Cu curaj, se poate. Se poate, avem cu ce. Nu e nimic pierdut. Și mie mi s-au dat șanse mici, despre operație, cât de mare era, cum era așezată, dar se poate. Am fost curajos din prima. La Spitalul de Neurochirurgie din Iași s-a reușit.”

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași: “Este un pacient tânăr, diagnosticat cu un cancer bronhopulmonar, care a dat și metastază la nivelul creierului, o metastază mare de 4 cm diametru. La care s-a făcut o iradiere etapizată, în trei ședințe. Și după această terapie inovativă, tumora a scăzut la un centimetru diametru.
Este o evoluție foarte bună, cu remiterea simptomatologiei pacientului pentru că s-a prezentat la spital cu dureri de cap, vărsături, tulburări de mers, ceea ce noi numim sindrom hipertensiune intracraniană.
Această evoluție foarte bună a leziunii cerebrale este dovada faptului că radiochirurgia de tip Gamma Knife, în cazul acestor pacienți, cu leziuni cerebrale tumorale, secundare unor cancere în alte organe din organism, este o terapie salvatoare a vieții.
Starea clinică a pacientului este foarte bună. El este acum sub tratament oncologic, inclusiv a menținerii sub control a leziunii tumorale de la nivelul plămânului. Va veni la controale repetate și în cazul nefericit al apariției altei metastaze la nivelul creierului, le putem trata tot prin Gamma Knife. Fără să curgă sânge, fără să doară, în condiții foarte bune pentru pacient.
Lista de așteptare pentru intervențiile în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife se întinde pe o perioadă de circa trei luni de zile. Facem între 5 și 10 pacienți, zilnic, iradieri zilnice. Avem o cazuistică și o experiență bogată în ceea ce privește tratamentul leziunilor cranio-cerebrale cu acest tip de tehnologie și putem spune cu toată sinceritatea că este o tehnologie care salvează și îmbunătățește calitatea vieții pacienților în situația în care patologia nu permite vindecarea.”

sursa: Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași

Te-ar putea interesa și