Acasă Deschidere O nouă bibliotecă în aer liber prinde contur la Liceul „Dimitrie Cantemir”

O nouă bibliotecă în aer liber prinde contur la Liceul „Dimitrie Cantemir”

Educația poate fi trăită frumos – în aer liber, printre copaci, pagini și zâmbete

Autor: Oficial

🌿📚 Asociația Natura 2.0 construiește, chiar în aceste zile, un nou spațiu dedicat lecturii și relaxării în aer liber – chiar în curtea Liceului „Dimitrie Cantemir” Iași. 💚

Cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, transformăm un colț de curte într-un loc de întâlnire între natură, carte și comunitate.
Biblioteca va fi un spațiu deschis tuturor elevilor, profesorilor și iubitorilor de carte, unde lectura se îmbină cu liniștea și frumusețea naturii. 🌳📖

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

🔨 Lucrările sunt în plină desfășurare, iar în curând curtea liceului va găzdui un loc unic – cu rafturi de carte, zone de relaxare și mici detalii care invită la citit sub cerul liber.

🤝 Mulțumim Primăriei Iași pentru sprijinul acordat și conducerii Liceului „Dimitrie Cantemir” pentru deschidere și colaborare!
Împreună demonstrăm că educația poate fi trăită frumos – în aer liber, printre copaci, pagini și zâmbete. 🌞

Informație oficială publicată de Asociația Natura 2.0

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Te-ar putea interesa și