Acasă Deschidere Ger record la Stațiunea „V. Adamachi”: cele mai scăzute temperaturi măsurate de noua stație meteo din Iași

Ger record la Stațiunea „V. Adamachi”: cele mai scăzute temperaturi măsurate de noua stație meteo din Iași

Gerul este considerat un aliat al agriculturii

Autor: Oficial

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

📍 Stațiunea de cercetare și practică studențească „V. Adamachi”
𝗖𝗲𝗹𝗲 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗶𝗰𝗶 𝘁𝗲𝗺𝗽𝗲𝗿𝗮𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗶𝗻𝗿𝗲𝗴𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗻𝗼𝘂𝗮 𝘀𝘁𝗮𝘁𝗶𝗲 𝗺𝗲𝘁𝗲𝗼𝗿𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗮

Noua stație meteo instalată în cadrul Stațiunii a înregistrat zilele acestea cele mai scăzute valori de până acum.
• Astăzi, 19 ianuarie, ora 06:15: –12,93 ❄️🥶
• Duminică, 18 ianuarie, ora 07:30: –16,94°C ❄️🥶
• Sâmbătă, 17 ianuarie, ora 08:00: –16,8°C ❄️🥶

🧊 Gerul este considerat un aliat al agriculturii

„Gerul este unul dintre cei mai eficienți și ieftini insecticizi și chiar erbicid natural, deoarece distruge o parte importantă a organismelor dăunătoare (insecte, ciuperci și bacterii) și rădăcinile burienelor din arătură, reducând astfel presiunea bolilor și a dăunătorilor în sezonul următor.
❄️🌫️🌱

Culturile de toamnă, semințele și pomii au nevoie de o perioadă de frig, care contribuie la stimularea proceselor biologice și la o dezvoltare mai bună a plantelor în următorul an agricol. Frigul menține plantele în repaus vegetativ, prevenind pornirea prematură în vegetație, care le-ar face vulnerabile la înghețurile târzii de primăvară, așa cum s-a întâmplat în primăvara anului 2025.

Alternanța îngheț-dezgheț din timpul iernii contribuie la mărunțirea naturală a bulgărilor din arătură și favorizează descompunerea deșeurilor vegetale sau acumularea apei în sol. Ianuarie este cea mai potrivită lună pentru perioadele de ger, deoarece în acest interval efectele negative asupra culturilor sunt minime”, a explicat șef lucr. dr. Ilie Bodale, specialist în Agrometeorologie, Climatologie și Schimbări climatice.

💡 Stația meteo a fost achiziționată prin proiectul „𝗱𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹-𝗜𝗨𝗟𝗦”.

Informație oficială publicată de Universitatea de Științele Vieții Iași

Hai pe canalul media preferat, WhatsApp sau Telegram, pentru a urmări „Pagina de Iași” – doar informații oficiale din comunitatea ieșeană.

Te-ar putea interesa și